RETETE DE PARFUMURI FOLOSIND ULEIURI ESENTIALE - Forum
VINDECARE
Bine aţi venit Vizitator | RSS
[ Mesaje noi · Membrii · Regulamentul forumului · Căutare · RSS ]
Pagina 1 din 11
Forum » Ingrijirea » Corpului » RETETE DE PARFUMURI FOLOSIND ULEIURI ESENTIALE
RETETE DE PARFUMURI FOLOSIND ULEIURI ESENTIALE
mariucaData: Luni, 16 Feb 2015, 10:32 AM | Mesaj # 1
General-locotenent
Grup: Moderatori
Mesaje: 628
Reputaţie: 2
Stare: Offline
Prepararea si amestecarea propiilor creme, lotiuni si parfumuri poate fi distractiva dar
si o modalitate de a  economisi niste bani."Retetele" de mai jos sunt un ghid simplu pentru a incepe , insa ce trebuie sa retineti: daca sunteti in cautarea parfumul perfect adaugati mai putin ulei
esential decat este specificat, fiindca este mai usor de adaugat ulei decat de
extras.Regula de baza este sa scrieti mereu pe o hartie ce ingrediente si in ce cantitate le folositi pentru un parfum.

Ce recipiente folosim?
Pentru amestecarea ingredientelor trebuie sa utilizati recipiente de sticla, deoarece unele recipiente de plastic si instrumente au
tendinta de a retine particulele de parfumare. Nu utilizati niciodata pentru amestecare un obiect de metal, ci o bagheta de sticla.Dupa folosire, echipamentele se spala foarte bine cu o solutie de sapun puternic, se usuca, se sterg cu alcool pentru a indeparta toate urmele de parfum, se spala din nou, se clatesc in apa curata si se lasa la uscat pentru
urmatoarea utilizare.Parfumul se pastreaza in sticlute albastre, inchise la culoare.

Baza parfumului

Alcoolul folosit este etanol, insa se poate utiliza cu acelasi succes si vodca. Cel mai bine este sa cumparati o vodca de
calitate, deoarece nu are practic nici un miros.Baza de ulei care poate fi utilizata este de uleiul de jojoba - care este de fapt o ceara lichida. Jojoba are proprietati excelente de pastrare si nu are un miros foarte greu.

IMPORTANT !
Procentul de ulei esential folosit in parfumuri este mare, si pentru a preveni orice reactie
alergica, amintiti-va sa faceti un test pe piele.Cand amestecati ingredientele pentru parfum sau apa de toaleta incepeti mereu cu baza (alcool / vodca sau pe baza de ulei, in functie de ceea ce faceti) si adaugati uleiurile esentiale picatura cu picatura (nu uitati sa numarati picaturile si sa le scrieti pe o hartie). Clasificarea parfumului, apei de toaleta si apei de cologne se bazeaza pe puterea aromei si procentajul de ulei esential folosit. Pentru un parfum veti folosi cca 15% ulei esential, in timp ce pentru o apa de toaleta aproximativ 4 - 8% ulei esential, iar pentru apa de cologne
doar 1 - 5%. Daca doriti sa lucrati in procente, aveti posibilitatea sa lucrati de la premisa ca 1 ml = 20 picaturi.
 
Aflati in continuare cum puteti prepara un parfum:

Apa de cologne de moda veche
  • 16 picaturi de bergamota
  • 15 picaturi Petitgrain
  • 2 picaturi de portocale
  • 15 picaturi de lamaie
  • 5 picaturi de lavanda
  • 5 picaturi de neroli
  • 10 ml apa flori de portocal
  • 230 ml alcool / vodca


Turnati baza de alcool / votca in recipientul de sticla pentru amestecare, adaugati uleiurile (picatura cu picatura), in ordinea enumerata si amestecati bine. Parfumul se pune in sticla finala, se astupa, se lasa sa stea timp de 4
zile, dupa care se poate adauga apa de flori de portocale. Se pune capac la sticluta si se lasa cel putin 2 saptamani, agitand-o usor in fiecare zi.

Parfum energic
  • 4 picaturi portocale
  • 10 picaturi de lamaie
  • 6 picaturi mandarina
  • 8 picaturi de tamâie
  • 5 picaturi de neroli
  • 1 picatura de mir
  • 11 ml alcool / sau vodca
  • 11 ml ulei de jojoba pentru un parfum pe baza de ulei


Se pune baza in recipientul de amestecare, se adauga ingredientele in ordinea scrisa si se amesteca. Se toarna in sticluta si se poate folosi. Puteti reduce cantitatea de baza, dar astfel concentratia va depasi 15%.
 
Parfum senzual pentru femei
  • 5 picaturi de coriandru
  • 6 picaturi de bergamot
  • 4 picaturi neroli
  • 1 picaturi de iasomie
  • 3 picaturi trandafir Damask
  • 10 ml ulei de jojoba


Turnati baza de ulei in recipientul de amestecare, adaugati uleiurile in ordinea enumerata si amestecati. Se toarna in sticluta si se lasa o saptamana inainte de utilizare.

Apa de cologne Senzual - pentru barbati
  • 10 picaturi de lavanda
  • 20 picaturi de coriandru
  • 22 picaturi lemn de santal
  • 23 picaturi lemn de cedru
  • 5 picaturi tamâie
  • 100 ml alcool / vodca


Puneti baza de alcool / votca in castronul de amestecare, adaugati uleiurile in ordinea data si amestecati bine. Se pune in sticluta si se poate folosi.Retetele de mai sus sunt doar cateva idei, insa dvs. puteti jongla cu diverse uleiuri esentiate cat si cu, cantitatea lor - parfumul poate fi cu totul diferit.
 
Forum » Ingrijirea » Corpului » RETETE DE PARFUMURI FOLOSIND ULEIURI ESENTIALE
Pagina 1 din 11
Căutare: